Imi amintesc de primele partide de fotbal din scoala primara. Ne adunam in pauze, cautam o sticla (uneori jucam chiar si cu dopuri, in clasa) si ne indreptam mandri catre teren. Stabileam de comun acord 2 porti formate din copaci, si ii dadeam drumul la joc. Eram slab, insa jucam cu placere. Erau prietenii mei, am copilarit langa ei, visand ca intr-o buna zi vom ajunge fotbalisti. Transpiram jucand ore in sir intr-o tarana jalnica. Fara pic de iarba, „mingea” sarea din pamant total aiurea. Repet, asta nu conta. Ne simteam fotbalisti. Salutam galeria dupa fiecare gol inscris, iar dupa „fluierul de final” comentam meciul ca niste adevarati analisti sportivi, mancand corcoduse. Nu stiu cata legatura are ce va povestesc cu fotbalul actual, insa imi amintesc cu placere de momentele placute ale copilariei si simt nevoia sa impartasesc cu cineva emotia.
Si altii „se chinuie”:
O simpla opinie intr-un fotbal mizerabil 